adeplast familii beneficiariPloiești/Rădăuți/Beiuș, 29 august 2017 -- Un mare proiect comunitar românesc și un mare campion – Bucovina Build&Travel la ediția I respectiv Adeplast, partener și campion al implicării. Între 4-8 septembrie 2017, rădăuțenii și bucovinenii au o surpriză frumoasă: se vor ridica 15 case în 5 zile cu 300 de voluntari de către asociația Habitat pentru Umanitate Rădăuți ca aniversare a 15 ani de la înființare.

Înrolați în jurul noului concept românesc de Build&Travel, sute de bucovineni dar și români de oriunde sau voluntari internaționali participă în săptămâna respectivă la edificarea celor 15 locuințe în beneficiul unor familii în nevoie. Apoi, doritorii au opțiunea de a petrece un week-end sau 1 săptămână în frumoasa Bucovină, experimentând dimensiunea de travel a proiectului. Asociația Bunul Samaritean este partener pe organizare aducând expertiză, Primăria și Consiliul Local Rădăuți aduc aportul de teren și infrastructură. “Proiectul răspunde bineînțeles nevoii unor familii din comunitate. E un lucru foarte bun pentru acestea și un avantaj al municipalității” declară dl. Nistor Tătar, primarul municipiului.

La nivel de partener în proiect participă Adeplast, cel mai important producător român de materiale de construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploiești si Roman. Prin Bunul Samaritean Adeplast va aloca anual material din producția proprie în valoarea de 100.000 euro în cadrul unui parteneriat de 3 ani. Pentru acest prim proiect din Rădăuți sunt alocate toate materialele produse de companie,  tot ansamblul de produse pentru termosistem, adezivi pentru pardoseli interioare și vopsea lavabilă. “Ne dorim să implicăm comunitățile locale, să facem cât mai mulți oameni conștienți de faptul că pot face bine cu puțin; doar să le pese, să se implice. Îi provocăm şi pe competitorii noștri, companii din zona producţiei de materiale pentru construcţii să îşi asume acţiuni de responsabilitate socială, pentru ca împreună să aducem fericirea pe chipul românilor”, declară Marcel Bărbuţ, proprietar AdePlast. Compania va participa și la alte proiecte la nivel national cu Bunul Samaritean și asociații locale implementator în cei 3 ani ai parteneriatului pentru a servi comunităților și familiilor în nevoie. Valoarea totală a parteneriatului este de 300.000 euro.

adeplast casa modelBucovina Build&Travel este la ediția I-a la Rădăuți iar în anii următori se dorește a fi extins la nivelul întregii Bucovine. “Proiectul acesta anual aflat la ediția I-a dorim să-l extindem în toate comunitățile din regiune unde vom parteneria cu autoritățile și familii în nevoie. Iar acest lucru va fi posibil datorită unor sponsori de anvergură ca și Adeplast. Suntem mândri de conlucrarea cu această reputată companie românească care sunt pentru noi – și nu numai – niște campioni ai implicării.” spune Adrian Ciorna, președintele asociației rădăuțene. Pe 7 septembrie, într-una din zilele proiectului, sunt invitați la Rădăuți spre voluntariat respectiv informare primarii din județul Suceava care vor putea afla cum să găzduiască ediții viitoare.  

Alături de entuziaștii rădăuțeni este asociația Bunul Samaritean. “Pentru noi este important să putem sprijini cu partenerul Adeplast niște familii cu copii afectați de lipsa locuinței sau de condiții precare de locuit astfel prevenind abandonul copiilor datorită sărăciei și locuirii inadecvate . Sunt mame singure cu copii, familii cu 2, 3, 4 copii care au nevoie de solidaritatea tuturor. Adeplast a răspuns prezent la un nivel excepțional de participare.“ spune Nikolina Ciorna, vicepreședinte al acestei asociații.

Din comunitate vor fi prezente la Bucovina Build&Travel companii mari și mici, școli, biserici, instituții publice cu sponsorizări și voluntari. Aceștia vor lucra alături familiile beneficiar ce contribuie sute de ore muncă la edificarea locuințelor. Unii vor afla pentru prima dată cum se pun în operă aplică materiale Adeplast de calitate sub îndrumarea unor specialiști. Cu toții vor face o mare diferență cu impact pe zeci de ani în viața unor familii în nevoie.

Pentru detalii contactați pe dl./d-na. Gabriela Streza, email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., telefon: 0735-002526 din partea Adeplast. Din partea organizatorilor contactați pe dl. Adrian Ciorna, președinte, e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. , celular 0722-684679.

Adeplast este cel mai important producator roman de materiale de construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploiesti si Roman, Adeplast este un lider de necontestat in tara, cu multiple recunoasteri in intreaga Europa.

Habitat pentru Umanitate Rădăuți este o asociație non-profit care de 15 ani construieste, renoveaza și reabilitează locuințe simple, decente și accesibile ca și cost, pentru și împreună cu familii în nevoie, cu ajutorul voluntarilor și a resurselor din comunitate

Bunul Samaritean este o asociație non-profit ce a debutat în România în 1993 și misiunea ei include programe de locuire pentru familii formate din tineri proveniți din centrele de plasament și alte familii dezavantajate.

Pentru mai multe informații vizitați www.adeplast.ro, www.habitatradauti.ro, www.goodsamaritan.ro.

 

 

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google PlusSubmit to StumbleuponSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn