happy volunteer ladyHabitat pentru Umanitate Rădăuţi este o asociaţie non-profit, creştină, prin programele sale, lucrează pentru eliminarea şi contracararea efectelor negative ale locuirii sărăcăcioase şi ale lipsei de adăpost din județul Suceava.

Pentru că locuirea adecvată este premisa dezvoltării armonioase a oamenilor şi comunităţilor, renovăm, construim, facilităm, educăm şi suntem activi pentru a crea fundamentele unor vieţi noi. Realizăm acestea antrenând donaţii, sponsorizări şi găzduind zeci de voluntari anual în programele Habitat.

Prin muncă voluntară, prin donaţii de bani şi materiale ce pot fi deduse din impozitul pe venit, Habitat renovează/reabilitează şi construieşte locuinţe simple, decente cu ajutorul familiilor partener. Casele Habitat sunt vândute familiilor partener fără profit, acestea beneficiind de un împrumut ipotecar fără dobândă.

Filiala din Rădăuți a găzduit Euro2007Habitat Build, cel mai mare eveniment de construcție și voluntariat din Europa: 27 de case în 5 zile. Evenimentul a fost desfășurat o dată cu intrarea în Uniunea Europeană a României. Peste 650 de voluntari au construit în numai 5 zile 27 de case pentru tot atâtea familii nevoiaşe din Rădăuţi, câte una pentru fiecare ţară membră a Uniunii Europene.

De ce exista Habitat pentru Umanitate Radauti?

Va prezentam o statistica despre România – una dintre cele mai afectate țări din Uniunea Europeană:

  • 5,5 milioane de oameni din România locuiesc în condiții severe de sărăcie și au nevoie de renovarea locuinței (28,6%)
  • 41,2% nu au grupuri sanitare în casă, în timp ce media europeană este de 3,1%
  • 58% dintre români trăiesc în locuințe suprapopulate, în timp ce media europeană este de 17,8%

 

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google PlusSubmit to StumbleuponSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn